Era un tip de moda veche - asta in ciuda virstei, fiindca oricine ii dadea cu cel putin zece ani mai putin. Nu s-ar fi votat niciodata singur si nici nu ar fi angajat pe doi lei aplaudaci sa-l perie, de exemplu. Era dintre naivii care credeau ca nu se cade sa vii si sa te asezi fudul intr-un fotoliu de la prezidiu fara sa fi fost printre aia care au batut inainte macar niste cuie in scindurile respectivului loc… In sfirsit, de la credintele astea i se trageau toate, era convins de asta: si tradarea si urmaririle si ascultarile si batjocura. Acum batea strazile la pas si gasea in asta mici satisfactii, impreuna cu gindurile primaverii inselatoare. Si ar fi vrut sa ierte. Totul. Sa nu mai dea vina pe nimeni si nimic. Uite casa asta n-am vazut-o niciodata. Si cind te gindesti ca suntem vecini! Crescusera multe in jur, iar aleiile si copacii pe care se plimba odinioara i se pareau mici, prafuite, triste. Se minuna recunoscind bucuria acestor descoperiri. Daca lucrurile ar fi ramas la fel, poate nu as mai fi revazut niciodata locurile astea isi zise incercind, fara succes, sa-si aminteasca chipurile vecinilor. Hmm… uite ca se desteapta filozoful din mine, se mira mai departe vazindu-se atins de ispita vorbelor de duh… Ziua se lungise deja si la pret de citeva ceasuri de umblat fara tinta se aseza pe bancuta de lemn din fata scarii unui bloc privind spre un petec de zapada, ramasita a iernii. Cred ca aici statea Maria, cred… Maria sau?… Da, bancuta era aceeasi, vopsita doar altfel. Si vegetatia era mai ingrijita cindva… Petrecuse multe ore aici cu fata aceea pe care o conducea seara acasa… O iubire, dintre primele… Acum nu voia sa recunoasca, dar incepuse sa uite tot mai tare, tot mai multe detalii – si nu se gindea la amintiri ci la intimplari curente.
Tot asa, nu voia sa recunoasca durerea aia surda din partea dreapta si amortelile pe care le resimtea in mina si-n piciorul sting… Adevaru-i ca nu-mi strica o pauza, o vacanta. Obosisem, asta e… Cind Excelenta Sa mi-a spus ca fac tot mai multe greseli, ca nu mai nimeresc nici macar cuvintele, pe taste, ca abia mi-am reamintit parola blogului i-am ris in nas… Na, uite… avea dreptate! Sunt incoerent si nici nu stiu ce caut aici! Se ridica si porni spre casa, impacat cu descoperirile acestei lungi plimbari. Dupa ce o sa-si faca un ceai de sunatoare si o sa asculte ceva muzica veche, o sa se bage in pat pina la zece cum nu mai facuse de ani buni… Apoi osteneala asta ii va provoca un somn adinc. Miine avea sa se duca la Procuratura sa depuna plingerea aia, o sa treaca pe la Pensii sa vada cum vine treaba cu recalcularile alea si poate o sa treaca si pe la doctorul de familie. Poate… De asta nu era sigur niciodata. Ah da, miine-i si ziua lui Victoras!… Mda… prieten vechi… Sa nu uit sa-i iau o cravata mov… E ziua lui… isi zise, iutind pasul spre casa… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Google+ flavius obeada Like this: Like Incarc... Related
Social Plugin